Spațiu pentru Valentin Mihăilă! Gervinho s-a înțeles deja cu noul club. Parma își conturează lotul pentru sezonul viitor

Spațiu pentru Valentin Mihăilă! Gervinho s-a înțeles deja cu noul club. Parma își conturează lotul pentru sezonul viitor
  • Publicat:

Viitorul lui Valentin Mihăilă pare strâns legat de cel al Parmei, după ultimele mutări de la clubul italian. Rivalul pe post al atacantului român, Gervinho, s-a înțeles deja cu viitorul său club, pentru care va evolua din sezonul viitor. 

Presa din Italia anunță că ivorianul se va transfera din vară în Turcia, la Trabzonspor, acceptul său fiind dat în totalitate, în detrimentul altor oferte din Mexic și Arabia Saudită.

Jucătorul în vârstă de 33 de ani, care evoluează pe postul de aripă stângă, poziție preferată și de Valentin Mihăilă, nu a reușit să mai impresioneze în acest sezon, fiind și deseori accidentat, astfel că despărțirea este iminentă, chiar dacă angajamentul cu Parma are scadența în iunie 2022.

Spațiu pentru Valentin Mihăilă! Gervinho s-a înțeles deja cu noul club. Parma are în continuare planuri cu cei doi români

De plecarea lui Gervinho poate profita Valentin Mihaila, poate cel mai bun jucător al Parmei în returul de Serie A. Formația gialloblu mai păstrează doar șanse matematice de rămânere în primul eșalon al fotbalului italian, după ce a acumulat doar 20 de puncte după 33 de runde. ocupând poziția 19 în clasament, penultima.

Cu doar șase etape înainte de finalul sezonului, Parma se află la 11 puncte de prima poziție salvatoare (17), ocupată de Cagliari în prezent.

Dennis Man și Valentin Mihăilă ar putea rămâne la clubul emilian și în sezonul viitor, planurile patronului Kyle Krause sunt în continuare la fel de ambițioase ca până acum.

Finanțatorul american dorește să construiască o echipă puternică, formată din jucători tineri, care să lupte pentru o poziție de cupele europene, chiar dacă obiectivul nu ar fi realizabil în 2021-2022.

Cei doi fotbaliști români nu au clauze de reziliere în situația în care clubul retrogradează în Serie B. Agentul Victor Becali a explicat pentru ProSport situația lui Valentin Mihăilă și Dennis Man.

„Nu există nicio clauză prin care Valentin Mihăilă sau Dennis Man să poată pleca de la Parma, pentru o anumită sumă, în cazul în care echipa va retrograda. Așa cum nu există vreo clauză să li se scadă salariile. Da, ei vor avea aceleași contracte, așa că lucrurile sunt clare în privința lor.

Clubul a investit mult în ei și nu se pune problema să plece pe bani puțini. Dacă vor exista oferte care să fie pe placul Parmei, atunci se poate lua în calcul un viitor transfer. Repet, doar cu acordul celor de la Parma, dar este devreme să discutăm acum despre acest lucru”, a declarat Victor Becali pentru ProSport.

 

 

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…